Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat noaptea trecută activități cu forțe mărite în cadrul acțiunii Blocada.
Acțiunea s-a desfășurat în stațiunea Mamaia și a avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
În cadrul acesteia au fost legitimate 394 de persoane și au fost verificate 158 de vehicule.
Au fost testați cu aparatul etilotest 143 de conducători auto și 23 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 2 mai a.c., în jurul orei 01.45, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Acesta a fost ulterior condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.





