27 October 2026 - 12:12 pm

Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia, în urma unui atac cu dronă din Ucraina

De citit

spot_img

O dronă din Ucraina a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea rusă Kaluga, care se învecinează cu regiunea Moscovei, a relatat vineri agenţia de presă RIA, controlată de stat, citând surse din serviciile de urgenţă, relatează Reuters.

Vladislav Şapşa, guvernatorul regiunii Kaluga, care se învecinează cu regiunea mai largă a Moscovei, a declarat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că incendiul a fost stins cu promptitudine. El nu a precizat la ce unitate a avut loc.

RIA a relatat că trei containere cu motorină şi unul cu păcură au fost mistuite de incendiu la rafinăria Pervîi Zavod din Kaluga.

Şapşa a declarat că nu au existat victime în urma atacului.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului, dar atacurile cu drone asupra instalaţiilor energetice de pe teritoriul Rusiei au devenit mai frecvente în ultimele luni. Ucraina a declarat că, deşi atacurile sale nu vizează civili, distrugerea infrastructurii militare, de transport şi energetice a Rusiei subminează eforturile generale de război ale Moscovei.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img