Judecătoria Medgidia a admis, joi, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia instanţei nu este definitivă.
„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă privind pe condamnatul M. A.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M. A., …., deţinut în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, din executarea pedepsei aplicate prin sent.pen.nr. 398/2018 a Tribunalului Bucureşti Sectia I penală, mandat nr.124/2022, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, se arată în minuta instanţei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.





