27 October 2026 - 3:07 pm

Mai mulți polițiști pe litoral! A fost suplimentat numărul forțelor de ordine care vor acționa în acest sezon estival

De citit

spot_img

Peste 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, suplimentar față de dispozitivele curente, pe litoralul românesc pentru un sezon estival în siguranță.

Din dispoziția conducerii MAI, începând din acest sfârșit de săptămână, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate efective din toată țara care vor acționa alături de colegii din județul Constanța, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor și creșterea gradului de siguranță, gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea asistenței medicale într-un timp cât mai scurt.

Potrivit informațiilor oferite de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, cei peste 630 de polițiști și 450 de pompieri vor fi împărțiți în două serii și vor interveni în orice situație în care este perturbată ordinea și liniștea publică sau există un pericol pentru cetățeni.

„Am încheiat o ședință operativă cu toți șefii de structuri din cadrul IPJ Constanța, cu șefi de arme din cadrul MAI, dar și cu conducerea MAI, secretarii de stat coordonatori. Această ședință a fost consacrată organizării sezonului Litoral 2024, a măsurilor pe care le-am luat pentru ca întreaga activitate din domeniul ordinii și siguranței publice precum și a situațiilor de urgență să se desfășoare în parametrii pe care i-am fixat.

Acești parametri au un obiectiv foarte simplu, protejarea siguranței publice, a ordinii publice, a vieții și integrității cetățenilor. Pot să vă spun că, în acest an, împreună cu conducerea MAI am elaborat un plan de suplimentare a forțelor prezente pe litoral în sezonul estival, am alocat aproximativ 1000 de polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum și colegi de la alte structuri, inclusiv DGA și DGPI, astfel încât activitatea să răspundă comenzii sociale specifice unui aflux mare de cetățeni pe litoral pe perioada verii.

Am cerut tuturor comandanților să fie permanent implicați, să fie în legătură unii cu alții, să fie în legătură cu subordonații permanent și să avem o performanță la nivelul așteptărilor cetățeanului român.

Pe zona de ordine și siguranță publică vor acționa polițiști, atât în segmentul de poliție rutieră, cât și criminalitate economică, criminalitate generală, ordine publică, dar și în partea de prevenție, transporturi și, în același timp, pe zona de intervenții în situații de urgență, unde am suplimentat numărul de posturi de intervenție, aproximativ 24, atât posturi de intervenții la incendii cât și posturi de salvare pe mare, precum și posturi de prim ajutor. Colegii care sunt în teritoriu vor fi sprijiniți și informativ dar și la nivel de intervenție de mijloacele din dotare ale MAI: drone, autospeciale, ambulanțe SMURD, precum și elicopterele pe care le avem în dotare.

Sunt convins că atât comandanții cât și membrii structurilor se vor ridica la înălțimea așteptărilor cetățeanului român. Și asigur publicul din România că MAI este la datorie, și are ca obiectiv principal protejarea vieții și integrității cetățeanului, a ordinii și liniștii publice.

În același timp, subliniez faptul că siguranța publică este un bun social care se află în responsabilitatea tuturor și chem la un parteneriat pe cetățeni și societatea civilă, pentru că doar polițistul, doar pompierul, doar jandarmul nu poate produce acest bun social fără un sprijin din partea cetățeanului. Noi oferim acest parteneriat, suntem deschiși către el, și suntem convinși că și din partea cetățenilor, a societății civile, vom avea deschiderea necesară.

Am cerut, în același timp, colegilor din toate structurile să comunice permanent, să fie transparenți, să informeze presa despre toate evenimentele care au loc, intervențiile care au loc, misiunile lor, astfel încât să asigurăm o bună informare a opiniei publice.

Sunt convins că la finalul acestui sezon estival vom avea o performanță și un bilanț care să onoreze Ministerul Afacerilor Interne și uniformele armelor Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Cătălin Predoiu.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img