Spania a câştigat aseară Campionatul European de fotbal după ce a învins Anglia în finală, pe Olympiastadion din Berlin, cu scorul de 2-1.
În prima parte a jocului, ambele echipe au trecut pe rând pe lângă deschiderea scorului. Cu o prestație neconvingătoare pe parcursul întregului turneu final, englezii au surprins în ultimul act cu pressing-ul avansat, dar mai ales prin implicarea de care au dat dovadă.
În repriza a doua situația s-a schimbat o dată cu golul înscris de Spania, prin Nico Williams din pasa lui Yamal.
A urmat o revenire a englezilor, care s-au aruncat în atac după egalare. Aceasta a venit în minutul 73, după o nouă reușită a rezervei Cole Palmer. Până la sfârșitul partidei au trecut minute grele în care spaniolii au ratat o ocazie importantă prin Dani Olmo. Golul victoriei a venit în minutul 86, autorul fiind Oyarzabal din pasa lui Cucurella.
Arbitrii VAR nu au sesizat nicio neregulă privind eventuala poziție de ofsaid a jucătorului spaniol.
Finalul a fost de-a dreptul dramatic. Cu o ultimă suflare, fotbaliștii englezi au încercat să înscrie spre final, însă Olmo a respins mingea cu capul, de pe linia porții, spre disperarea fanilor din tribune. Spania intră în posesia trofeului și rămâne neînvinsă la EURO 2024!





