Medgidia se află astăzi, sub cod portocaliu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, iar furtuna a făcut deja ravagii.
Vorbim despre copaci rupți de vânt și căzuți pe carosabil și peste mașini, dar și de străzi inundate.






Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină pe strada Împăratul Traian din Medgidia, care a fost inundată. La fața locului intervine Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Codul portocaliu vizează localitățile Medgidia, Murfatlar, Cobadin, Cogealac, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Independența, Ciocârlia, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Mereni, Pantelimon, Târgușor, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Grădina, Vulturu. Și este valabil până la ora 16.30.





