La scurt timp după anunțul candidaturii președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la cea mai înaltă funcție în stat, membrii partidului din Constanța și-au declarat susținerea față de această decizie.
„Organizația Municipală PSD Constanța sprijină această candidatură, având convingerea că România are nevoie de un președinte pentru care contează fiecare român și fiecare comunitate, dincolo de orice coloratură politică.
Marcel Ciolacu a demonstrat acest lucru atât în postura de politician, cât, mai ales, în cea de premier. Poziție din care s-a preocupat și a rezolvat problemele cetățenilor din România.
Social-democrații din cadrul Organizației Municipale Constanța sunt pregătiți să lupte pentru ca președintele PSD, Marcel Ciolacu, să fie ales Președinte României.
Avem convingerea că România are nevoie de un președinte social-democrat, Marcel Ciolacu fiind personalitatea care poate aduce echilibrul de care este nevoie în țara noastră.
Marcel Ciolacu poate reprezenta România cu demnitate în toate forurile internaționale și, nu în ultimul rând, poate să ne aducă acolo unde merităm să fim: o națiune prosperă, sănătoasă, educată și respectată!“, a transmis în mediul online Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța.
La rândul său, Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța a transmis tot printr-un mesaj postat în mediul online că „sunt alături de președintele Partidului Social Democrat și sprijin necondiționat candidatura sa la Președinția României! Sunt convins că premierul Marcel Ciolacu va câștiga alegerile prezidențiale și va fi președintele de care România are atâta nevoie! Așa să ne ajute Dumnezeu!“





