27 October 2026 - 12:26 pm

Un bărbat s-a rănit după ce a căzut de pe mopedul electric, pe faleza din Mangalia: era beat, posibil drogat și nu avea permis

De citit

spot_img

La data de 23 august a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe faleză a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 49 de ani, ar fi condus un moped electric, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi căzut, fiind ușor rănit.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img