Campioana României la baschet feminin, CSM Constanţa, și-a încheiat în această seară prima participare din istorie în Euroligă. Formația pregătită de Alexandru Olteanu a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia spaniolă Casademont Zaragoza, scor 71-52 (36-23), în manşa retur din preliminariile Euroligii.
În manşa tur, disputată în urmă cu o săptămâna, Zaragoza a câştigat la Constanța cu scorul de 75-57. Grație celor două victorii formația spaniolă s-a calificat în grupa C a Euroligii, unde aşteaptă deja Villenueve d’Ascq, KGHM BC Polkowice şi Fenerbahce.
De partea cealaltă, CSM Constanţa va continua parcursul continental în grupa F din FIBA EuroCup, cu Castors Braine, Rutronik Stars Keltern şi Peli-Karhut.





