27 October 2026 - 3:08 pm

Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru, la DNA Iaşi, pentru mai multe fapte de luare de mită

De citit

spot_img

Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Tătaru ar fi luat mită în mai multe rânduri de la pacienţi.

Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, a declarat, joi, că Nelu Tătaru ar trebui să se retragă de pe lista de candidaţi la parlamentare, susţinând că acesta este un act de demnitate.

„V-aş aduce aminte că aşa ar trebui să procedeze toată lumea. Asta nu a făcut bine PNL în ultimii ani ce s-a întâmplat, că nu a luat măsuri. M-aş da exemplu pe mine, când m-a chemat Portocală la Ploieşti, de la Ploieşti mi-am dat demisia din funcţia de copreşedinte al PNL. E adevărat că după şapte ani de zile nouă judecători – cred că este caz unic în România – în unanimitate au spus că sunt nevinovat, dar una este asta – prezumţia de nevinovăţie – şi alta este expresia politică“, a spus Blaga, înainte de şedinţa BPN a PNL care are loc la Palatul Parlamentului, întrebat cum comentează situaţia lui Nelu Tătaru.

Chestionat dacă este de părere că Nelu Tătaru ar trebui să se retragă, el a răspuns: „Părerea mea că da. Oricine în astfel de situaţie. Eu mai ţin minte de un domn de pe la Teleorman, să nu greşesc, de la noi, care este trimis în judecată de vreo patru-cinci ani şi acum, că nu este pe listă, dintr-o dată i-a venit mintea la cap şi sprijină un alt candidat la Preşedinţie. Lucrurile acestea le vedeţi şi dumneavoastră. Din moment ce ai astfel de probleme, trebuie să te retragi“.

Ulterior, fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost demis de la conducerea PNL Vaslui, prin decizia Birolui permanent Naţional al partidului, la propunerea preşedintelui Nicolae Ciucă. Surse liberale au declarat că Nicolae Ciucă a propus în şedinţa BPN demiterea lui Nelu Tătaru din funcţi de preşedinte PNL Vaslui. Propunerea a fost validată cu unanimitate de voturi, au precizat sursele citate.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img