Uniunea Europeană a transmis duminică că utilizarea violenţei împotriva manifestanţilor pro-europeni din Georgia este „inacceptabilă”, după o a treia noapte consecutivă de ciocniri cu poliţia, conform AFP.
„Este clar că utilizarea violenţei împotriva demonstranţilor paşnici nu este acceptabilă şi că guvernul georgian trebuie să respecte voinţa poporului georgian”, a declarat noul şef al diplomaţiei europene, Kaja Kallas, în timpul unei vizite la Kiev, Ucraina.
Georgia este bulversată de la alegerile parlamentare din 26 octombrie, care au fost câştigate de partidul de guvernământ Visul Georgian, dar denunţate de opoziţie ca fiind afectate de nereguli. Opoziţia acuză guvernul de autoritarism pro-rus.
Mii de manifestanţi proeuropeni au ieşit pe străzile din Tbilisi şi din alte oraşe din ţară în ultimele trei nopţi pentru a protesta faţă de decizia executivului de a amâna până în 2028 ambiţiile ţării de aderare la UE.
„Am votat pentru Uniunea Europeană, pentru libertate, pentru drepturile omului. Şi ce face guvernul nostru? Exact opusul”, s-a plâns sâmbătă Ani Bakhtouridzé, un manifestant în vârstă de 32 de ani.
Manifestanţii au fost dispersaţi cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene de către poliţie, care a arestat peste 150 de persoane.
Zeci de poliţişti au fost răniţi de proiectilele şi petardele aruncate de manifestanţi.
Ministerul de Interne a declarat sâmbătă că „acţiunile anumitor persoane prezente la manifestaţie au devenit violente la scurt timp după începerea acesteia” şi că poliţia va răspunde „în conformitate cu legea”.





