27 October 2026 - 10:45 am

Turcia ameninţă cu o „operaţiune militară” în Siria împotriva kurzilor

De citit

spot_img

Turcia ameninţă marţi să lanseze o operaţiune militară împotriva forţelor kurde în Siria, dacă acestea nu acceptă condiţiile Ankarei în vederea unei tranziţii „fără vărsare de sânge” după căderea regimului lui Bashar al-Assad, relatează AFP.

„Vom face ceea ce este necesar”, în cazul în care Unităţile Protecţiei Poporului (YPG) nu răspund cerinţelor Ankarei, ameninţă ministrul turc de Externe Hakan Fidan într-un interviu acordat postului privat CNNTurk.

Îndemnat să-şi precizeze ameninţarea, el a subliniat că se referă la o „operaţiune militară”.

Răsturnarea lui Bashar al-Assad luna trecută a condus la apariţia posibilităăţii unei intervenţii directe a Turciei în Siria împotriva YPG, pe care Ankara le acuză de legături cu separatişti înarmaţi kurzi din Turcia.

Ankara acuză YPG – considerate de Occdient esenţiale în lupta împotriva jihadisştilot din Statul Islamic (SI) – de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia.

„Ultimatumul pe care li l-am dat prin intermediul americanilor este evident”, declară Fidan.

„Combatanţii internaţionali veniţi din Tucia, din Iran şi din Irak trebuie să părăsească imediat Siria. Nu vedem niciio pregătire şi nici vreo intenţie în acesr sens pentru moment şi aşteptăm”, adaugă el.

Şeful diplomaţiei turce anunţă că Turcia este în măsură să preia gestiunea închisorilor şi taberelor de detenţie a jihadiştilor SI în Siria, în cazul în care noii conducători de la Bagdad nu sunt în măsură să facă acest lucru.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img