Toate zborurile de pe Aeroportul Luton din Londra au fost suspendate, iar oamenii au fost rugaţi să nu călătorească acolo, din cauza unui incendiu de proporţii în parcarea terminalului, transmite BBC.
Parcarea Terminalului 2 a suferit „o prăbuşire structurală semnificativă”, potrivit serviciului de pompieri din Bedfordshire.
Cincisprezece maşini de pompieri au intervenit la incendiul care a afectat jumătate din structura cu mai multe etaje şi a implicat numeroase maşini.
Patru pompieri şi un membru al personalului aeroportului au fost transportaţi la spital după ce au inhalat fum, iar o altă persoană a fost examinată la faţa locului.
Sute de persoane sunt blocate în Luton în această dimineaţă, fără nicio modalitate de a ajunge acasă. Toate hotelurile sunt rezervate, iar mulţi pasageri susţin că liniile aeriene i-au lăsat pur şi simplu baltă.
Imaginile distribuite în mediul online arată flăcări uriaşe şi fum care se ridică de la ultimul etaj al clădirii.
Aeroportul a transmis că un incendiu la o maşină s-a extins.
Aeroportul Luton din Londra a anunţat că suspendă toate zborurile până la ora 14.00 GMT (17.00, ora României), în urma unui incendiului izbucnit într-una dintre parcările sale cu mai multe etaje.
„Serviciile de urgenţă rămân mobilizate la faţa locului, în urma incendiului de aseară din parcarea terminalului 2”, a precizat aeroportul într-un comunicat postat pe X. „Am luat acum decizia de a suspenda toate zborurile până miercuri la ora (locală – n.r.) 15.00 (14.00 GMT)”.
Pasagerii sunt sfătuiţi să nu călătorească la aeroport în acest moment, deoarece accesul rămâne sever restricţionat. Pasagerii trebuie să contacteze compania aeriană pentru informaţii cu privire la zborul lor, menţionează Aeroportul Luton.
Sursă foto/video: Twitter/ @MeghUpdates





