27 October 2026 - 1:05 pm

(VIDEO) Două femei răpite de Hamas au fost eliberate. Gestul neașteptat făcut de una dintre ele, când a fost preluată de voluntarii Crucii Roșii

De citit

spot_img

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a afirmat luni că a eliberat două femei răpite în timpul atacului său asupra teritoriului israelian la 7 octombrie și reținute de atunci în Fâșia Gaza, pe care o controlează, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.
Purtătorul de cuvânt al aripii militare a Hamas, Abu Obeida, a declarat într-un comunicat că cele două ostatice au fost eliberate „din motive umanitare urgente”, grație medierii Qatarului și Egiptului.
Este vorba despre Yocheved Lifshitz, în vârstă de 85 de ani, și Nurit Cooper, în vârstă de 79 de ani, care au fost scoase din Gaza la punctul de trecere Rafah, în Egipt, unde au fost urcate în ambulanțe, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană.
Cele două femei și soții lor au fost luați din casele lor din kibbutțul Nir Oz, în apropiere de granița cu Gaza, în timpul raidului Hamas în comunitățile din sudul Israelului, la 7 octombrie.
Soții lor nu au fost încă eliberați.
Eliberarea a avut loc prin intermediul medierii egipteano-qatareză, iar ostaticele au fost preluate de voluntarii Crucea Roşie. La momentul predării, Yocheved Lifshitz a făcut un gest neaşteptat. S-a întors către un militant Hamas mascat şi i-a strâns mâna.

După un drum scurt cu ambulanţa, cele două femei au fost transportate cu elicopterul până în Tel Aviv. Aici, ele au fost aşteptate de membrii familiei, iar starea lor de sănătate este una stabilă, spun doctorii.

Sursă video: X/@propandco

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img