27 October 2026 - 12:26 pm

O razie a polițiștilor în Năvodari s-a soldat cu amenzi în valoare de 5.000 de lei

De citit

spot_img

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat în această dimineață, încă de la primele ore, o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate 42 de persoane și au fost verificate 33 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale privind circulația pe drumurile publice în valoare totală de peste 5.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere. În cadrul acțiunii de control polițiștii au identificat un bărbat care conducea un autoturism, pe bulevardul Năvodari, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img