27 October 2026 - 11:25 am

Primăria Constanța a evaluat pagubele produse de furtuna care a „măturat“ orașul

De citit

spot_img

La aproape 24 de ore de la intrarea în vigoare a alertelor de cod roșu care au vizat orașul Constanța, reprezentanții municipalității au avut o prima reacție, în care anunță o parte din pagubele provocate în special de vântul puternic.

„În urma fenemenelor meteorologice extreme de noaptea trecută, în municipiul Constanţa au căzut 92 de copaci, dintre care 12 peste autoturisme, foarte multe crengi au fost rupte de vântul puternic, mai multe panouri informative au fost luate de vânt, zeci de acoperişuri s-au desprins şi au căzut”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei.

De asemenea, mai multe zone din oraş au fost inundate. Cantităţile de precipitaţii au depăşit în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare de la nivelul municipiului Constanţa. Cele mai multe sesizări au venit din zonele Piaţa Chiliei, Soveja – Delfinariu, Faleză Nord – Pescărie, intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Sucevei, dar şi de pe strada Baba Novac, bulevardul Ferdinand, bulevardul I.C. Brătianu.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au mai adăugat că în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice, au fost înregistrate deranjamente multiple, care sunt în curs de remediere, precum şi mai mulţi stâlpi înclinaţi ce vor fi remediaţi în funcţie de urgenţă. Iluminatul stradal nu a funcţionat în mai multe cartiere ale oraşului.

Ca măsură de protecție, noaptea trecută, au fost retrase autobuzele electrice in intervalul orar 24:00-04:00 şi au fost inlocuite cu cele ISUZU. Spre dimineaţă, autobuzele electrice au fost scoase din nou pe traseu.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img