27 October 2026 - 1:44 pm

Dobrogea, sub cod portocaliu de vânt puternic, ploi și ninsori

De citit

spot_img

Administrația Naționala de Meteorologie a emis în această după amiază două avertizări de cod galben și cod portocaliu care vizează aproape întreaga țară.

Potrivit meteorologilor, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum şi în sudul şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor fi de 25…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută”, conform ANM.

O avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, vizează judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa, unde vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50…60 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Un alt cod portocaliu este instituit în perioada 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00, meteorologii anunţând viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

„În judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge şi va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, precizează ANM.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img