27 October 2026 - 1:43 pm

Descinderi, inclusiv în Constanța, la o rețea care comercializa accesorii contrafăcute pentru telefoane mobile

De citit

spot_img

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, au efectuat astăzi 28 de percheziții în municipiul București și în mai multe județe, printre care și Constanța, la sediile sociale și puncte de lucru ale unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane cercetate pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Potrivit anchetatorilor, începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până în prezent, prin intermediul a 7 site-uri, reprezentanții unor societăți comerciale ar fi oferit spre comercializare produse electronice și accesorii pentru telefoane mobile ale unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile contrafăcute ar fi fost importate din state terțe, însă, în documentele declarate la Autoritatea Vamală Română, descrierea comercială s-ar fi realizat sub forma unor componente electronice, fără a fi specificată marca. Acestea erau introduse în țară sub denumiri generice, respectiv încărcătoare, baterii, cabluri telefon, ceasuri inteligente, boxe portabile, căști, huse telefon, căști bluetooth, curea ceas smart, dock-uri și suporturi, huse telefon din material sintetic sau accesorii pentru telefon.

Mărfurile susceptibile a fi contrafăcute ce vor fi descoperite în urma percheziționării celor 28 de locații vor fi indisponibilizate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor în cauza penală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img