Pe lângă Constanța, Forțele Navale Române vor participa miercuri, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la ceremoniile militare organizate în București, Mangalia, Brăila, Tulcea, Ianca, Jurilovca și Sarichioi.
Dacă la Constanța, marinarii militari vor participa la ceremonia militară organizată în Piața Ovidiu, începând cu ora 10.00, la Mangalia aceștia vor lua parte la ceremonia militară organizată la ora 09.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii.
Militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor participa la ceremoniile militare și religioase organizate, începând cu ora 09.00, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Brăila, iar la ora 11.00 vor fi prezenți pe platoul din fața Casei de Cultură din orașul Ianca. De asemenea, marinarii militari fluviali vor participa, începând cu ora 11.00, și la ceremonia militară organizată în Piața Tricolorului din Tulcea.
Infanteriștii marini vor marca evenimentul prin executarea unui marș cu tehnică militară pe ruta Babadag-Visterna-Jurilovca-Sarichioi-Zebil-Babadag, miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 10.30. Vor mai fi desfășurate ceremonii militare și religioase cu depuneri de coroane de flori, de la ora 11.00, la Monumentul Eroilor din localitatea Jurilovca și, la ora 12.30, la Monumentul Eroilor din localitatea Sarichioi.
În București, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, va participa la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, organizată, la ora 10.00, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei Române, și, la ora 12.00, la ceremonia de decorare a Drapelelor de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre și Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.





