27 October 2026 - 1:04 pm

Un cadavru a fost văzut plutind pe lacul Siutghiol

De citit

spot_img

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în această după-amiază pe lacul Siutghiol, în dreptul Bazei Nautice Farul, acolo unde o un cadavru a fost zărit plutind.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD C, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj RHIB.
Persoana înecată, un tânăr de 35-40 de ani, a fost adusă la mal si predată Poliției.

Oficial de la IPJ Constanța

La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că în Lacul Siutghiol se află un cadavru.Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cel sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat.Cadavrul a fost scos din apă de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța.Cercetările în acest caz continuă, în vederea identificării persoanei și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii decesului.În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img