Ziua Protecției Civile în România a fost sărbătorită și la Tulcea.
„Ca instituție de sine stătătoare, Protecția Civilă a apărut în anul 1933, ca urmare a necesității protejării oamenilor și a bunurilor acestora în fața manifestărilor provocate de forțele naturii și de conflictele armate. Totodată, astăzi, sărbătorim oamenii care dau dovadă de profesionalism și își asumă riscuri participând la misiuni care, nu de puține ori, le pun viața în pericol“, au precizat reprezentanții ISU Delta.
Pentru a marca această zi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea a avut loc o festivitate, în cadrul căreia au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pompierii care au obținut rezultate foarte bune în activitatea desfășurată în cadrul inspectoratului.
De asemenea, le-au fost recunoscute meritele și le-au fost înmânate diplome de apreciere, salvatorilor care și-au îndeplinit cu succes, misiunile dificile care le-au fost încredințate.
Tot astăzi, pompierii au fost prezenți în locurile intens circulate din județul Tulcea, pentru a informa locuitorii despre cum trebuie să se comporte în cazul producerii unei situații de urgență.





