27 October 2026 - 10:45 am

Șofer prins drogat la volan, în Mihail Kogălniceanu

De citit

spot_img

La data de 1 martie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au observat un autoturism care se deplasa pe D.N. 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu. La vederea polițiștilor, conducătorul auto a schimbat brusc direcția de deplasare.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, reușind interceptarea vehiculului după aproximativ 500 de metri.

Conducătorul auto a fost legitimat, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 30 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un recipient din plastic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.

În cauză, au fost sesizați polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, fiind condus ulterior la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma testării rapide a probelor bilogice recoltate, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img