27 October 2026 - 3:05 pm

Un nou protest al Federației „Solidaritatea Sanitară”. Este ultimul miting în stradă înainte de greva generală

De citit

spot_img

Aproximativ 5000 de angajaţi din sănătate sunt aşteptaţi să protesteze luni în Bucureşti, aceasta fiind ultima acţiune înaintea grevei generale.
Mitingul începe la ora 11.00, în Piaţa Victoriei. Acesta se va desfăşura între orele 11.00 – 12:00, participanţii la protest solicitând acordarea drepturilor cuvenite şi respectarea demnităţii profesioniştilor din sănătate. Continuă cu prima parte a Marşului sănătăţii pe Calea Victoriei până în Piaţa Revoluţiei, între orele 12.00 – 12.30, pentru a semnaliza public nemulţumirea angajaţilor din sănătate faţă de lipsa de respect pe care o demonstrează guvernanţii. Miting în Piaţa Revoluţiei şi în faţa celor două ministere, Muncii şi Sănătăţii, între orele 12.30 – 13.00.
„Ambilor miniştri le solicităm să-şi îndeplinească obligaţiile asumate şi acordarea tuturor drepturilor solicitate. Ambilor miniştri le reproşăm încălcarea flagrantă a îndatoririlor lor publice prin politizarea dialogului social (desfăşurată sub coordonarea Guvernului). Încălcarea flagrantă a regulilor de dialog social are drept consecinţă ivirea unui OUG privind salarizarea care contravin total cele convenite în cadrul negocierilor purtate privind noua lege a salarizării”, spun sindicaliştii.
A doua parte a marşului sănătăţii continuă, între orele 13.00 – 14.00, către Piaţa Constituţiei, amintind tuturor cetăţenilor că angajaţii din sănătate au fost şi sunt în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea şi viaţa, meritând formele de recunoaştere corespunzătoare pentru asta.
„Ziua personalului medical constituie simbolul sacrificiilor şi dăruirii acestor profesionişti”, precizează Federaţia Solidaritatea Sanitară.
Demonstraţia se încheie cu un alt miting în faţa Parlamentului, între orele 14.00 – 15.00.
„Aici solicităm parlamentarilor onorarea obligaţiilor privitoare la adoptarea noii legi a salarizării, în forma negociată, modificarea OUG 115/2023 astfel încât să fie acordate toate drepturile prevăzute în actuala lege a salarizării şi a OUG privind unele creşteri ale salariilor din sănătate, în forma stabilită în proiectul legii salarizării şi cu o creştere a veniturilor salariale peste nivelul inflaţiei”, precizează sindicaliştii.

Revendicările protestatarilor
Revendicările susţinute de participanţii la demonstraţii vizează drepturi fundamentale ale tuturor angajaţilor din sănătate. Aceştia solicită:
Respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcţie de inflaţie.
Asigurarea unei creşteri reale a veniturilor salariale (creşterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaţilor din sănătate.
Plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care-l fac lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale!
„Protestul este îndreptat şi împotriva formei ultimei Ordonanţe de Urgenţă privind unele creşteri salariale în sănătate, aceasta fiind o ordonanţă a inechităţii şi a nepriceperii emitenţilor. Avem în vedere faptul că prin această OUG se creează o serie de noi inechităţi salariale şi se adâncesc câteva dintre cele pre-existente”, explică sindicaliştii.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img