Sezon estival este încheiat de mai bine de o lună iar plajele de pe litoralul românesc încep să fie pregătite pentru iarnă. În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a început campania de montare a panourilor de stuf care împiedică nisipul să fie spulberat de vânt. Reprezentanţii instituției au menţionat că aceste panouri oferă şi adăpost pentru diversele specii de plante şi vieţuitoare.
„Ca în fiecare an, pentru conservarea plajelor şi pentru a proteja nisipul de vânturile puternice ale sezonului rece, am început montarea unor panouri speciale de stuf în câteva dintre staţiunile de pe litoralul românesc. Aceste panouri nu numai că împiedică nisipul să fie spulberat, dar şi susţin biodiversitatea locală, oferind un adăpost important pentru diversele specii de plante şi vieţuitoare care fac parte din ecosistem. Panourile de stuf sunt amplasate la sfârşitul sezonului estival în zonele cu eroziune eoliană accentuate“, au transmis reprezentanţii ABADL.
Ei au adăugat că aceste panouri de stuf au fost montate în staţiunile Mamaia, Constanţa, Costineşti şi Eforie.





