27 October 2026 - 12:17 pm

Amenzi de aproape 80.000 de lei date într-o singură seară de polițiștii constănțeni

De citit

spot_img

Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au desfășurat noaptea trecută o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori nu respectă regimul legal de viteză.

Aproximativ 50 de polițiști au participat la această acțiune, care s-a derulat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, unde au fost amplasate aparate de măsurare a vitezei.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 672 de persoane și au fost verificate 649 de vehicule.

Au fost testați cu aparatul etilotest 395 de conducători auto și 98 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu  privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și șase seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img