27 October 2026 - 11:35 am

Ansamblul monumental „Calea Eroilor” şi Frontierele Imperiului Roman-Dacia, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

De citit

spot_img

Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au primit, sâmbătă, acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan.

„Felicitări tuturor celor care au contribuit la această reușită”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ministrul Raluca Turcan a precizat că înscrierea ”Ansamblului monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu” în Lista patrimoniului mondial UNESCO înseamnă recunoaştere internaţională de cel mai înalt nivel pentru un mare artist român şi o capodoperă a artei monumentale.

„Tezaurul pe care Constantin Brâncuşi l-a lăsat românilor la Târgu Jiu devine oficial bun cultural al umanităţii. Se confirmă astfel valoarea universala excepţională a acestui sit cultural, demn de admiraţie şi protecţie internaţională. Recunoaşterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», să-l păstrăm intact pentru generaţiile viitoare şi pentru memoria culturală a umanităţii. Este un angajament pe care ţara noastră îl ia la nivel naţional, dar şi la nivel local, în oraşul în care a fost creat ansamblul monumental”, a arătat ministrul Culturii.

România a depus, în ianuarie 2018, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO dosarul de nominalizare pentru ”Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu”. După o perioadă în care s-au intensificat eforturile pentru a răspunde criteriilor UNESCO, evaluarea dosarului a fost reluată de către ICOMOS (International Council on MonumentsandSites – organism consultativ al UNESCO) în 2023.

Potrivit lui Turcan, în cadrul procedurii de nominalizare, în perioada 19-23 iulie 2023 a avut loc misiunea tehnică de evaluare, organizată de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului, în strânsă colaborare cu autorităţile locale din Târgu Jiu. Misiunea tehnică a urmărit modul în care „Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu” îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi integritate, managementul bunului cultural, implicarea comunităţii locale în protejarea şi punerea în valoare a Ansamblului şi atitudinea acesteia faţă de înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Procesul de evaluare a continuat cu solicitări de informaţii suplimentare şi răspunsuri din partea României precum şi cu o întâlnire tehnică a coordonatorilor dosarului cu ICOMOS la Paris.

„Complexul monumental, construit între anii 1937 şi 1938 pentru a comemora sacrificiul suprem al românilor – soldaţi, poliţişti şi cetăţeni de rând – care au murit apărând oraşul Târgu Jiu în timpul Primului Război Mondial, reprezintă un punct de cotitură în istoria sculpturii monumentale şi a artei publice. Este creaţia fundamentală şi singura lucrare publică de mare anvergură a sculptorului român Constantin Brâncuşi care, în loc să plaseze monumentul în oraş, «a plasat oraşul ca element funcţional în centrul monumentului». […] Ansamblul Monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu reprezintă o lucrare excepţională, o fuziune între sculptura monumentală abstractă, arhitectura peisajului, inginerie şi instalaţie urbană ce oferă o experienţă comemorativă secvenţială, la scară urbană, având o puternică încărcătură simbolică şi marcând o expresie artistică de mare forţă şi puritate în plan multiplu: artistic, simbolic şi spiritual. Combinaţia dintre conceptul artistic, calitatea excepţională a execuţiei şi realizarea inginerească a Coloanei fără sfârşit, în special, contribuie la desăvârşirea uneia dintre cele mai importante sculpturi monumentale publice ale secolului XX”, se arată dintr-un citat publicat de ministrul Culturii din proiectul de decizie elaborat pe baza recomandării ICOMOS.

„Totodată, România marchează astăzi o reuşită cu semnificaţii profunde! Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza naţiunii noastre fiind strâns legată de Roma şi de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în faţa unui act cultural şi identitar, care ne face mai conştienţi de trecutul nostru şi, în acelaşi timp, reaminteşte tuturor influenţa majoră a Romei asupra lumii în perioada antică. România se alătură astfel, cu mândrie, marii familii a Frontierelor Imperiului Roman în nobila misiune de a valorifica acest patrimoniu de valoare universală excepţională”, a adăugat Raluca Turcan.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img