27 October 2026 - 11:20 am

Apar primele demiteri în cazul tragediei de la 2 Mai. Șeful IPJ Constanța rămâne în funcție – a fost sesizat și Parchetul în cazul a trei ofițeri, care nu l-au testat pe șoferul drogat

De citit

spot_img

Patru persoane cu funcții de conducere în Inspectoratul Județean de Poliției Constanța au fost demise prin ordinul ministrului de Interne în urma verificărilor preliminare ale corpului de control al MAI în urma accidentului de la 2 Mai. Este vorba despre adjunctul șefului IPJ Constanța cu responsabilități în domeniul siguranței rutiere și ordinii publice, șeful Poliției Rutiere Constanța, comisarul Constantin Stoian, șeful Poliției municipiului Mangalia și șeful Poliției Vama Veche.
De asemenea, pentru trei poliţişti – doi subofiţeri şi un ofiţer – se va depune plângere penală.
Eduard Ionescu, reprezentant al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne, a prezentat, miercuri seară, informaţii obţinute pe baza datelor preliminare prezentate de ofiţerii care fac verificări la IPJ Constanţa.
„De la început subliniez că aceste informaţii sunt obţinute în prim etapă şi nu reprezintă raportul final, este o informare intermediară. În urma activităţilor de verificare derulate până în prezent, ofiţerii Corpului de control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de acţiune, respectiv inacţiune a trei poliţişti, un ofiţer şi doi agenţi, implicaţi în procedurile de verificare, control şi luare a măsurilor legale faţă de conducătorul auto care în dimineaţa zilei de 19 august 2023 a produs un accident rutier soldat cu decesul a doi tineri şi rănirea altor trei. Printre altele, în contextul în care IPJ Constanţa are în folosinţă 12 aparate pentru verificarea prezenţei în organism a unor substanţe cu efecte psihoactive, respectiv Drugtest, s-a constatat că poliţiştii aveau posibilitatea să testeze conducătorul auto ori să-l conducă la o unitate medicală autorizată în vederea examinării clinice şi recoltării de probe biologice. Cu privire la aceste aspecte constatate urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa”, a anunţat Ionescu.
El a precizat că, în urma evaluării manageriale, s-a ajuns la eliberarea din funcţie a patru poliţişti cu funcţii de conducere: adjunctul şefului IPJ Constanţa cu responsabilităţi în domeniul siguranţei rutiere şi ordinii publice, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa, şeful Poliţiei municipiului Mangalia şi şeful Poliţiei Vama Veche.

Raportul final va fi înaintat, după terminarea verificărilor de la Constanţa, ministrului Afacerilor Interne.
Sursă foto: Facebook/Viața Dobrogei

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img