Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină sâmbătă, 21 octombrie, la Căminul de Bătrâni din Eforie Sud, de pe strada Mihai Viteazu, acolo unde mai mulți bătrâni s-au intoxicat cu soluție pentru acarieni.
La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale pentru transport victime multiple, două echipaje SMURD și șapte echipaje SAJ.
Potrivit pompierilor, șapte bătrâni au fost intoxicați, iar cinci au fost transportați la spital. 20 de persoane au fost evacuate.
Ulterior, toată clădirea a fost evacuată, iar echipajul CBRN a efectuat verificări, în urma cărora nu s-au identificat substanțe periculoase.
Oficial de la IPJ Constanța
La data de 20 octombrie, în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la fapul că mai multe persoane dintr-un cămin de bătrâni acuză o stare de rău.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat 6 persoane, care au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.
S-a procedat la evacuarea celor 38 de persoane aflate în căminul de bătrâni. După efectuarea verificărilor de specialitate, s-a constatat că nu există pericol iminent, astfel că acestea au fost reintroduse în imobil.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursă foto: ISU Dobrogea





