27 October 2026 - 10:01 am

Cod galben de ploi torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, în Dobrogea

De citit

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă vineri, între orele 12.00 şi 23.00, în mai multe județe din țară, printre care și Constanța și Tulcea.

„În intervalul menţionat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, potrivit ANM.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul ţării.

În sudul Banatului şi în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 55 km/h.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img