Meteorologi au emis un cod galben de caniculă pentru mai bine de jumătate de țară. Valul de căldură va debuta în Câmpia Română, Lunca Dunării și Podișul Dobrogei. De asemenea, până miercuri seară este cod galben de furtuni în mai multe județe, între care și Constanța și Tulcea.
Prima avertizare a meteorologilor este un cod galbe de instabilitate atmosferică. Acesta este valabil, miercuri, între orele 12.00 şi 20.00.
„În intervalul menționat, local în Dobrogea, nordul și în estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…75 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, transmite ANM.
Meteorologii anunță că manifestări de instabilitate amosferică vor fi izolat și în restul Munteniei, al Moldovei și în sud-estul Transilvaniei.

Meteorologii au emis, de asemenea, o informare generală de caniculă valabilă tot marți, 2 august.
„În Câmpia Română, Lunca Dunării şi Podişul Dobrogei, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 36 de grade”, a mai transmis ANM.

Un alt cod galben de caniculă a fost emis pentru ziua de joi, 3 august.
„Joi, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi sud-estul ţării, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 18 şi 25 de grade”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, vineri, valul de căldură se va extinde şi intensifica în toată ţara.

Sursă foto: rador.ro, meteoromania.ro





