CET-ul din Constanța urmează să fie înlocuit cu unul nou. Cel puțin pe hârtie, pentru că în realitate populația va trebui să se „bucure“ de căldura și apa caldă furnizată de acesta. Motivul îl reprezintă faptul că licitația pentru proiectarea și execuția noului CET prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost suspendată.
Deschiderea ofertelor era programată astăzi, însă întreaga procedură a fost suspendată în urma unei contestații depuse vineri. Același reclamant care nu a fost de acord cu procedura de achiziție de la Constanța, a depus contestație și la Arad, iar Oradea este într-o situație similară.
„Contestatarul nu a făcut vizite în teren, nu a pus întrebări, nu a cerut modificarea caietului de sarcini, ci direct anularea procedurii, ceea ce ne face să credem că este de rea credință. Întârzierea derulării procedurii de achiziție pentru proiectare și execuție periclitează graficul asumat și încadrarea în termenul impus prin PNRR și anume – iunie 2026, plus achiziția unor echipamente pentru care, de asemenea, este nevoie de timp. Felul în care s-a procedat ne face să credem că se urmărește un blocaj și nu respectarea procedurilor de achiziție“, a declarat Primarul Constanței, Vergil Chițac.
Primăria Constanța așteaptă în acest moment pronunțarea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Proiectul, „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”, depus în cadrul PNRR, vizează reducerea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă. Prin acest proiect se asigură construcția unei unități de producţie a energiei termice și electrice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, cu utilizarea gazului natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde). Acesta va fi construit în curtea vechiului CET, iar capacitatea instalată în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz va fi de 97 MW.





