La data de 24 august, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia – Postul de Poliție Cobadin au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus o autoutilitară, pe strada Tufănelelor, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 24 august, în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 24 august, în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Albatros, din stațiunea Vama Veche având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule, pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
La data de 24 august, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un minor, de 17 ani, care a condus o motocicletă, pe strada Dobrogei, din comuna Topraisar, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă foto: opiniatimisoarei.ro





