Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale de anul acesta, a făcut sâmbătă seară un anunț suprinzător, într-o emisiune la postul Digi24, afirmând că el consideră acordul prin care a fost desemnat reprezentantul coaliției în cursa pentru Palatul Cotroceni „suspendat”, la fel fiind și „calitatea” lui de candidat, motivând că „a fost lăsat singur”.
Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată da alegerile, iar îna l doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei.
„În mod unilateral, consider această candidatură suspendată. Eu am primit o propunere de a fi candidatul unei coaliții politice, am acceptat-o, am asumat-o, e o asumare de la care nu dau înapoi şi sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Am constatat că cealaltă parte a acestui acord, cei patru lideri politici, nu au fost suficient de împuterniciți atunci când au pus semnatura pe acest acord. Din acest motiv îl consider suspendat până când domniile lor spun dacă acest acord rămâne în vigoare“, a declarat Crin Antonescu la Digi24.
Crin Antonescu a invocat două motive pentru luarea acestei decizii.
„Nu avem o dată a alegerilor si nu înteleg de ce. Din punctul meu de vedere, dacă în 6 decembrie CCR a decis anularea alegerilor şi repetarea lor, de a doua zi, guvernul care era în exercițiu ar fi trebuit să dea cea mai apropiată dată alegerilor prezidențiale. Suntem în 4 ianuarie 2025 şi nu avem data. (..) E greu de explicat şi greu de acceptat pentru opinia publică. Al doilea motiv – eu am intrat imediat în bătălia electorală, tirul din toate directiile s-a dezlănțuit, am intrat în această bătălie, stiam că nu e o armată pregătită în spatele meu, numai că mi se pare inacceptabil ca după o săptămâna-două să văd oameni din partidele care mă susțin să vină să zică public că nu stiu, că mai vedem, avem ședințe“, a afirmat fostul lider PNL.
Antonescu le-a transmis și un mesaj liderilor Coaliției: „Pe unii vă cunosc de zeci de ani, cred că trebuie să vă mai gândiți, suspendăm acordul, gândiți-vă bine, faceți ședințe şi ce aveți de făcut, stabiliți o dată a alegerilor, dacă vă mentineți opțiunea pentru candidatura mea, stiti unde mă gasiti. Atunci mă gândesc şi eu mai bine şi o să am un răspuns. (..) Sunt dispus să fiu candidat susținut de această coaliți, nu pentru această coaliție. Dacă tot iau acest răgaz, să rețină că eu candidez nu pentru că mă interesează o funcție, ci o țară, nu pentru partide, combinatii, jocuri, ci pentru un program de țară, de președinte. Îi rog pe domnii cu care am semnat să se gândească bine, să decidă în consecință”.





