27 October 2026 - 1:07 pm

CSM Constanța a cedat în fața liderului Ligii Naționale la baschet masculin, U BT Cluj

De citit

spot_img

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia CSM Constanţa, scor 108-85 (51-46), în etapa a 22-a a Ligii Naţionale, faza Top 10 și rămâne lider neînvins.

Principalii marcatori ai partidei au fost Griffin 19 puncte, Henderson 18, pentru CSM, respectiv Mokoka 22, Eddie 21, pentru U BT Cluj.

Din lotul campioanei nu a făcut parte căpitanul Patrick Richard, plecat de urgenţă în SUA, în urma decesului tatălui său.

„CSM Constanța a avut o misiune dificilă în fața campioanei U-BT Cluj, care și-a confirmat statutul de favorită și a câștigat la Sala Sporturilor, cu 108-85 (51-46), pentru a-și continua parcursul perfect în Grupa 1-10 a Ligii Naționale de Baschet Masculin: 11 victorii în 11 meciuri. Băieții antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian au pus mai puține probleme în ultimele două sferturi, iar diferența a crescut în favoarea deținătorilor titlului. (…) Mulțumim spectatorilor pentru felul în care au susținut echipa“, a fost mesajul formației constănțene la scurt timp încheierea partidei.

CSM Constanța joacă următorul meci în deplasare, cu CSM Corona Brașov. Partida este programată să aibă loc sâmbătă, 9 Martie, de la ora 19.30.

În etapa a 22-a s-au mai disputat meciurile dintre CSM Târgu Mureş – Corona Braşov 81-88 şi CSO Voluntari – FC Argeş 79-82, iar ultimele două confruntări vor avea loc luni, între Dinamo Bucureşti – CSM Oradea, respectiv marţi, între CSU Sibiu – Rapid Bucureşti.

Clasamentul în Top 10 este condus de campioana U BT Cluj, neînvinsă, cu 24 puncte, urmată de FC Argeş Piteşti (21) şi CSM Oradea (20, un meci mai puţin).

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img