Baschetbaliștii constănțeni au câștigat sâmbătă seară cu 84-70 în fața celor de la CSM Târgu Mureș, în prima etapă din noul sezon al Ligii Naționale la baschet masculin. Formația constănțeană a controlat în permanență jocul din teren, trecându-și în cont toate sferturile, scor 21-20, 23-19, 18-16, 22-15.
Băieții lui Dan Fleșeriu au aruncat inspirat de la distanță, mai ales prin Oprean, în timp ce Henderson Jr a avut cel mai bun procentaj la coșurile de 2p, cu 5 reușite din 7.
Griffin a impresionat în apărare, cu 18 recuperări, în timp ce Duffy a fost omul numărul unu în atac, cu 20 de puncte și 7 pase decisive.
Sâmbăta viitoare, pe 30 septembrie, CSM Constanța va evolua la Ploiești cu CSM Baschet Petrolul, în etapa a 2-a, a Ligii Naționale.