Baschetbaliștii de la CSM Constanța au fost aproape de o surpriză în primul meci din Grupa F a Cupei României, disputat împotriva celor de la CSU Sibiu, vineri seară, în Sala Sporturilor. Conduși la pauza dintre reprize cu zece puncte, constănțenii au revenit spectaculos în sfertul 3, pe care l-au câștigat cu 31-18.
Deși au intrat în avantaj la ultimul parțial, 64-63, jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu n-au reușit să păstreze ritmul, iar sibienii au întors din nou rezultatul.
La 82-78, cu un minut înainte de final, Henderson Junior a ratat o aruncare de 3 puncte, iar ardelenii au gestionat perfect timpul rămas pentru a se impune cu scorul de 84-80.
Dintre baschetbaliștii constănțeni s-a remarcat Bryan Griffin, care a reușit să înscrie 22 puncte. Celelalte puncte ale formației de la malul mării au fost reușite de Henderson Jr și Duffy, câte 13 puncte, Hill 10p, Török 9p, Cizauskas 7p și Diculescu 6p.
Confruntările această fază a competiției vor continua în această seară în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța cu partida dintre CS Vâlcea și CSU Sibiu.
Duminică, tot de la ora 19, CSM Constanța va întâlni pe CS Vâlcea în ultimul meci din Grupa F a Cupei României.
Potrivit regulamentului competiției, în următoarea fază a Cupei României la baschet masculin se califică echipele clasate pe primul loc în cele șase grupe, precum și cele mai bune două echipe clasate pe locul secund.





