Autoritățile au anunțat că elevii din județul Tulcea nu merg luni la școală.
„În acest moment sunt 284 de sesizări pentru situații de urgență (ora 13.00).
Prioritatea intervențiilor se stabilește în funcție de gravitatea cazurilor: persoane aflate în pericol, cazuri medicale, facilitarea intervenției ambulanțelor, prevenția unor accidente grave, degajarea arterelor principale.
Sunt foarte multe sesizări cu privire la arborii doborâți de vântul foarte puternic. Echipele de intervenție sunt pe teren și preiau fiecare sesizare.
Hotărâre CJSU: Luni se suspendă cursurile la școlile din municipiu”, a transmis Primăria Tulcea.
Cursuri suspendate din cauza viscolului, în județul Tulcea: elevii nu merg mâine la școală





