27 October 2026 - 10:49 am

Doi bărbați s-au folosit de un om al stăzii pentru a însela trei persoane, cărora le-au promis că le vor aduce mașini din străinătate

De citit

spot_img

Două persoane au ajuns în atenția oamenilor legii fiind bănuite de înșelăciune. În acest sens, oamenii legii au desfășurat în cursul acestei zile șase percheziții domiciliare la locuințele acestora, precum și 2 societăți comerciale, din județul Constanța și municipiul București.

Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în acest an, acestea ar fi indus în eroare 3 persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziționării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate.

Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei.

La săvârșirea infracțiunii, persoanele cercetate s-ar fi folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deținut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societățile comerciale în cauză.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare și au fost indisponibilizate două autoturisme.

Cele trei persoane, pe numele cărora existau mandate de aducere, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii.

La acțiune au participat și polițiști de la Poliția Municipiului Constanța, Secția 9 Poliție Rurală Topraisar, Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciul Furturi de Auto din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, precum și ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliția Română.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img