27 October 2026 - 12:18 pm

Fermierii și transportatorii din Constanța au ieșit din nou în stradă și au blocat traficul din oraș

De citit

spot_img

Pentru a doua zi la rând, transportatorii și fermierii din județul Constanța au continuat protestele pe arterele principale din  municipiul Constanța. Duminică, acțiunea aînceput în jurul orei 16.00, când aproximativ 500 de camioane, tractoare, taximetre și alte autovehicule, venite inclusiv din județ, s-au încolonat și au pornit pe străzile orașului.

Din cauza numărului mare de camioane, tractoare și mașini, traficul pe bulevardul Aurel Vlaicu a fost paralizat în cartierul Km 4-5, pe sensul de mers spre Doraly. Nu s-a putut circula nici pe Șoseaua Mangaliei, iar autobuzele de pe liniile 5-40, 5B, 13, 101 și 101M au fost, de asemenea, blocate.

Pentru a se asigura că protestul se desfășoară fără incidente, la fața locului au fost detașați numeroși polițiști și jandarmi.

„Jandarmii și polițiștii constănțeni asigură, în sistem integrat, măsuri de ordine publică în dinamică, având în vedere protestul fermierilor, transportatorilor și al persoanelor care realizează  transport de persoane în regim de taxi.

Convoiul se deplasează pe traseul Ovidiu – DN 3 – municipiul Constanța, bulevardul Aurel Vlaicu, Șoseaua Mangaliei, strada Hărman Arbore și retur.

În acest context, pe traseul respectiv au fost instituite restricții de circulație,  pentru a asigura siguranța participanților la trafic și a protestatarilor“, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța printr-un comunicat de presă transmis în această seară.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img