Firma care execută lucrări pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, a fost amendată de Garda de Mediu Constanța cu o sumă totală de 125.000 de lei.
Reprezentanțăă Gărzii de Mediu au transmis că au efectuat verificări în zona Casei de Cultură (intersecție str.I.L.Caragiale / bd.Al.Lăpușneanu), unde se realizează lucrări pentru Primăria Constanța. Astfel, joi, 20 iulie, a fost aplicată o amendă în valoare de 40.000 de lei pentru depozitarea neorganizată a deșeurilor de moloz și asfalt, atât pe zona carosabilă, cât și printre arborii de pe aliniamentul stradal.


„Aceeași firmă a fost sancționată la începutul lunii iulie cu 15.000 lei pentru neluarea măsurilor de limitare a emisiilor de poluanți în atmosferă. Alte trei sancțiuni în valoare totală de 70.000 lei au fost aplicate aceleiași societăți în perioada martie-mai 2023, pentru nerespectarea legislației privind protecția atmosferei și gestionarea deșeurilor, în mai multe zone ale municipiului Constanta unde realizează lucrari de decopertare a trotuarelor și a insulelor pietonale”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Sursă foto: Garda de Mediu Constanța





