Salvamarii constănțeni sunt la datorie chiar și în afara sezonului estival.
Unul dintre membrii echipei „Ice Rescue” a intervenit în această după amiază la salvarea unei persoane care s-a aruncat in apele reci ale marii in zona plajei Reyna din Constanța. Salvamarul Vlad Faluț0a, aflat în tura operativă, a intervenit în timp util și a reușit să îl salveze pe bărbatul aflat in pericol de înec.
La scurt timp, la fața locului au ajuns și reprezentanții ISU Dobrogea, care au fost solicitați să intervină prin numărul unic de urgență 112.
„În această după-amiază am fost solicitați să intervenim prin apel unic la 112 la o persoană care s-a aruncat în apă în zona plajei Reyna. La fața locului ne-am deplasat cu o ambarcațiune, o autospecială de stingere și un echipaj de Terapie Intensivă mobilă. Colegii ajunși la fața locului au găsit un bărbat în vârstă de 38 de ani, care fusese scos din apă de un salvamar, aflat în trecere pe plajă“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD C și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța. Acesta era conștient, cooperant şi ușor hipotermic.








