Meteorologii anunță că vremea se va răci din acest weekend. Responsabil pentru această situație este un ciclon care va ajunge în România în zilele următoare.
„Sâmbătă, 18 noiembrie, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară. Traiectoria ciclonului mai poate suferi modificări care pot afecta foarte mult evoluția vremii. Totuși, sunt șanse destul de mari ca în zonele mai înalte de relief din estul și centrul țării ploaia să se transforme treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales în timpul nopții. Câțiva fulgi nu sunt excluși nici la câmpie”, scrie meteoradar.ro.
De duminică, 19 noiembrie, vremea se mai îndreaptă, dar va continua să fie foarte frig. În unele zone, maximele nu vor depăși 1 – 3 grade, iar în județele din estul țării senzația de frig va fi accentuată de vântul puternic.





