27 October 2026 - 10:06 am

Jandarmii constănțeni au aplicat 85 de amenzi pentru 31 de persoane care au participat la protestul neautorizat din 10 ianuarie. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru instigare publică

De citit

spot_img

Optzeci şi cinci de sancţiuni contravenţionale au dat jandarmii din Constanţa în urma unui protest neautorizat al fermierilor şi transportatorilor care a avut loc săptămâna trecută. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru instigare publică.
În urma acțiunii de protest neautorizată din ziua de miercuri, 10.01.2024, inițiate de către reprezentanți ai fermierilor și transportatorilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța au aplicat un număr de 85 sancțiuni contravenționale, dintre care 80 de amenzi și 5 avertismente, aplicate unui număr de 31 de participanți, pentru următoarele abateri:
Pentru fapte ce constituie contravenții conform prevederilor Legii nr. 60 din 23 septembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Art 26 (Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni) au fost aplicate următoarele amenzi:

  • 28 amenzi în valoare de 12.500 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera d) – participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii
  • 3 amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera a) -organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise
    Pentru fapte ce constituie contravenții conform prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Art. 2 (Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni), au fost aplicate următoarele amenzi:
  • 29 de sancțiuni în cuantum de 13.500 de lei pentru contravenții legate de Articolul 2, alineatul 2) – constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială;
  • 25 de sancțiuni în cuantum de 5000 de lei pentru contravenții legate de Articolul 2, alineatul 25) – tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
    „De asemenea, au fost sancționate 2 persoane și în data de sâmbătă, 13.01.2024, fiind constatate 6 contravenții la aceleași legi menționate anterior, cuantumul amenzilor aplicate celor doi fiind de 4.200 de lei.
    În ceea ce privește protestele din zilele de 13 și 14 ianuarie, sancțiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestor persoane și stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovați
    ”, transmite IJJ Constanța.
    De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că a fost deschis dosar penal pentru instigare publică.
    „La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a fost întocmit un dosar penal, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică. Facem precizarea că interesul prioritar este protejarea cetăţenilor, faţă de comiterea unor infracţiuni cu violenţă, menite să conducă la tulburarea ordinii şi liniştii publice, la forţarea barajelor constituite ce forţele de ordine sau la blocări ale căilor de acces”, au transmis poliţiştii.
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img