14 January 2026 - 7:19 am

Județul Constanța, sub cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

De citit

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, 20 iulie două avertizări de vreme extremă. Prima vizează ploi torențiale, grindină și vijelii în Maramureș, Moldova, Dobrogea, în estul Transilvaniei și în nord-estul Munteniei, iar cea de-a doua, vizează caniculă în Muntenia, Dobrogea și în sudul Olteniei și al Moldovei.
Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă joi, 20 iulie, în intervalul 12.00-22.00.
În intervalul menționat, în Maramureș, Moldova, Dobrogea și în estul Transilvaniei și în nordul și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp)”, transmite ANM.


O altă avertizare cod galben anunță pentru azi și mâine caniculă și disconfort termic ridicat.
„Valul de căldură se va menține în Muntenia, Dobrogea și în sudul Olteniei și al Moldovei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade”, transmite ANM.
Meteorologii anunță că valul de căldură și disconfortul termic vor persista, îndeosebi în regiunile sudice, și în următoarele zile.


Sursă foto: realitateadevaslui.net , meteoromania.ro

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img