27 October 2026 - 12:17 pm

Masacru în SUA! Cel puțin 22 persoane au fost ucise într-un schimb de focuri de armă

De citit

spot_img

Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și până la 60 răniți într-un atac armat în Statele Unite. Poliția a anunțat identitatea și detalii despre atacatorul care încă nu a fost prins. Este un bărbat de 40 de ani, înarmat și periculos, notează digi24.ro.
Oficialii spun că atacatorul, identificat ca fiind Robert Card, este un instructor calificat de tir și rezervist al armatei americane. A fost internat vara trecută cu probleme de sănătate mintală.
Încă nu sunt cunoscute motivele pentru care a comis acest masacru.
S-a întâmplat într-un orășel din statul american Maine, în nord-estul țării, cu circa 37.000 de locuitori. Bărbatul a deschis focul în cel puțin două locuri: într-un bar și la o pistă de bowling. Într-o declarație pe X, fosta Twitter, poliția din Maine a transmis: „În Lewinston există un atacator în libertate. Cerem oamenilor să se adăposteasc. Vă rugăm să rămâneți în case cu ușile încuiate”.
Poliția a spus că a fost chemată să intervină la două locații, un restaurant și o pistă de bowling, locații aflate la distanță de 10 minute de mers cu mașina, una de cealaltă.
Sute de polițiști au pornit să îl caute, la operațune participând și un elicopter. Autoritățile au cerut publicului să ajute cu informații, pentru a-l găsi.
„Forţele de ordine încearcă să îl localizeze pe Robert Card 4/4/1983 în ceea ce priveşte împuşcăturile în masă de la Schemengees Bar şi Sparetime Recreation din această seară. Card ar trebui să fie considerat înarmat şi periculos. Vă rugăm să contactaţi forţele de ordine dacă aveţi cunoştinţă de locul unde se află acesta”, este comunicatul Poliţiei.
Bărbatul identificat în cazul masacrului în masă din Maine este un instructor de arme de foc instruit de armată şi a fost internat recent într-un centru de sănătate mintală, potrivit Poliţiei statului.
Bărbatul, Robert Card, fusese instruit ca instructor de arme de foc la un centru de pregătire al Rezervei Armatei SUA din Maine. Potrivit Poliţiei, Card a fost internat într-o instituţie de sănătate mintală timp de două săptămâni în vară. Nu au fost specificate date privind tratamentul sau starea sa.
„Avem 22 de morţi confirmaţi şi mulţi, mulţi răniţi”, a declarat pentru CNN Robert McCarthy, alesul din Lewiston, oraşul în care s-a produs tragedia.
Sursă foto: Facebook/ Lewiston Maine Police Department

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img