27 October 2026 - 11:36 am

Oil Terminal a inaugurat un rezervor cu capacitatea de 55.000 mc, cel mai mare construit după 1989. La eveniment a participat și Ministrul Energiei

De citit

spot_img

În data de 5 ianuarie 2024 Oil Terminal a bifat o premieră pentru cei 125 de ani de activitate ai companiei inaugurând un rezervor cu o capacitate de stocare de 55.000 mc amplasat în Secția Platformă Sud, cel mai nou şi amplu obiectiv de investiții al societății și totodată cel mai mare rezervor construit după 1989.
Rezervorul e prevăzut cu un capac metalic flotant, are o înălțime de 18 m, diametru de 60 m și o cuvă de 10.000 mp., la construirea acestuia fiind utilizate 900 de tone de metal. Pe toată perioada construcției (17 luni) au participat în medie câte 50 de muncitori zilnic, lucrările fiind finalizate în timp record, cu 13 luni înainte de termenul contractual (30 de luni). Această nouă capacitate de depozitare reprezintă o necesitate stringentă pe fondul actualei situații geopolitice și oferă posibilitatea de a putea fi utilizat, atât pentru țiței, cât și pentru motorină, în funcție de solicitările pieței.
La evenimentul de inaugurare au participat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și directorul Oil Terminal, Sorin Ciutureanu.
Directorul General al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, a făcut o scurtă prezentare a depozitelor în care lucrează compania Oil Terminal.
„Avem depozitul 4 sud, la ieșire din Constanța, unde se află obiectivul de investiții, acest boi rezervor de 55.000 de mc, avem danele și depozitul Oil Terminal din Portul Constanța, avem dane între 69 și 79, cu o capacitate de stocare de 80.000 de mc, iar anul acesta, în depozitul din Port vom construi un nou rezervor de 10.000 de mc. În depozitul nord, întins pe o suprafață de 100 de hectare, care se află în centrul orașului Constanța, este înconjurat de un cartier de locuințe. Unul dintre motivele pentru care am construit rezervorul din 4 sud este acela de a muta capacitatea de stocare din depozitul nord în afara orașului pentru a putea acest depozit să îl folosim pentru alte chestiuni, și știți cu toții de contractul deja încheiat pentru cele 38 de hectare cu compania Iulius Estate, un proiect de regenerare urbană cu foarte multe beneficii pentru comunitatea constănțeană”, a precizat Directorul General al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu.

„Am ținut să mă aflu la Constanța pentru această ocazie care înseamnă mai multe lucruri importante. Pe de-o parte înseamnă, pentru constănțeni, șansă de a-și reinventa comunitatea într-o zonă centrală a orașului, printr-un proiect de regenerare urbană de o dimensiune fără precedent la nivelul României, între o companie cu capital majoritar de stat, Oil Terminal și un dezvoltator privat, român care vor da Constanței o nouă față și vor pune orașul pe hartă pe tot parcursul anului, aceasta fiind viziunea acelei dezvoltări. Acest nou rezervor face parte din planul de a muta capacități în sud, acolo unde nu interferează cu viața cotidiană a comunității (…) În al doilea rând, ne-am obișnuit să vorbim despre potențialul Constanței, despre potențialul Portului Constanța și, sigur, despre potențialul Oil Terminal. Contextul care s-a creat prin conflictul din Ucraina, și nu numai, a dat o nouă perspectivă Oil Terminal și mă bucur și felicit conducerea companiei că a înțeles oportunitatea pe care o are pentru a puncta la nivel cu adevărat regional. De aceea, acest nou rezervor înseamnă o nouă șansă pentru companie să se dezvolte, înseamnă mandatul de a investi și e un lucru pe care mi l-am asumat de când sunt ministru și e o veste foarte bună pentru că în România se finalizează mari proiecte de investiții înainte de termen”, a spus ministrul Energiei.

„Primăria și Oli Terminal au o relație foarte bună. Oil Terminal face investiții, e vorba despre un influx de bani în oraș și asta ne ajută pe noi pentru că o parte din bani ajung și la bugetul nostru. S-a vorbit și de viitoarea investiție, pentru că Oil Terminal se va muta în sud, iar locul acesta va fi liber pentru o regenerare urbană. Este o investiție de peste 800.000 de euro, iar noi credem că se va duce spre un miliard. Adică zona aceasta va redeveni orașului (…) Îl felicit pe directorul Oil Terminal”, a adăugat primarul Constanței.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img