27 October 2026 - 11:31 am

Peste 700 de polițiști au desfășurat acțiuni de control în acest weekend în județul Constanța

De citit

spot_img

Nu mai puțin de 700 de polițiști s-au aflat în stradă pe durata acestui weekend în județul Constanța pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Dispozitivele au fost suplimentate, în vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanța, la activitățile desfășurate participând polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, 131 de acțiuni, în localitățile din județ.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 553 de sancțiuni contravenționale pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum și pentru circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 260.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 27 de permise de conducere și au fost retrase 35 de certificate de înmatriculare.

În același timp, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 16.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat de 26 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Medgidiei din comuna Cuza Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, tot ieri, însă în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție  au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Spiru Haret, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img