14 January 2026 - 6:20 am

Săptămâna națională a educației pentru prevenire HIV

De citit

spot_img

În perioada 16-22 octombrie 2023, tinerii și adolescenții din România, elevi și studenți, au ocazia de a participa la Săptămâna Națională a Educației pentru Prevenire HIV 2023, manifestare organizată de Asociația Semper Musica, în colaborare cu Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România și Asociația Română Anti-SIDA. Evenimentele organizate cu această ocazie vor avea în centrul atenției educația medicală privind prevenirea sarcinilor neplanificate, infecțiilor cu transmitere sexuală, metodelor contraceptive și serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă.

Acțiunea se adreseaza unui număr de peste 3.000 de tineri și adolescenți din 11 județe din România, inclusiv București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș.

Printre manifestările organize cu acest prilej se numără sesiuni de educație pentru prevenirea HIV/infecțiilor cu transmitere sexuală/sarcinilor pentru elevi, acțiuni de educație medicală comunitară în locurile de întâlnire ale tinerilor, ateliere care abordează subiectul vieții cu HIV și îngrijirea pacienților cu HIV, adresate studenților la medicină sau alte evenimente culturale și de socializare cu tematica HIV.

Statisticile referitoare la HIV/SIDA din România arată că există încă o preocupare semnificativă, cu 27.465 de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA în perioada cumulativă 1985-2023, dintre care 18.015 sunt în viață. Cazurile noi de infecție cu HIV înregistrate până la 30 iunie 2023 sunt în număr de 318, cu 47% dintre acestea înregistrate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani.

SNEP HIV 2023 are ca obiectiv să contribuie la prevenirea unor probleme complexe cu care se confruntă România în prezent, cum ar fi numărul mare de mame minore din Europa, incidența ridicată de cancer de col uterin și răspândirea bolilor cu transmitere sexuală. Aproximativ 700 de femei sub 15 ani devin mame în fiecare an, iar unul din patru tineri din România suferă de o boală cu transmitere sexuală. Abordarea prevenirii HIV/SIDA nu se limitează doar la aspectele medicale, ci contribuie și la reducerea abandonului școlar și a numărului de mame minore.

Săptămâna Națională a Educației pentru Prevenire HIV este un eveniment național de educație preventivă inițiat în 2020 de către Asociația Semper Musica ca răspuns la pandemia de COVID-19. Evenimentul a implicat din start instituții precum Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România și Asociația Română Anti-SIDA. Prima ediție a avut loc online și a inclus 21 de webinarii cu aproximativ 1.200 de participanți. Ediția din 2021 a însemnat 37 de webinarii și 1.286 de tineri informați, iar cea din 2022 a fost organizată fizic, ajungând direct la 4.737 de tineri și adolescenți, oferindu-le informații esențiale despre protecția împotriva HIV, infecțiilor cu transmitere sexuală și contracepție. Evenimentele au beneficiat de prezența medicilor specialiști, a activiștilor HIV/SIDA, a experților în drepturile omului și a pacienților care trăiesc cu HIV.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img