Garda de Mediu Constanța a anunțat joi seară că a sancționat societatea de transport mărfuri pe calea ferată, urmare a incidentului din data de 6 august.
În ziua resectivă, în jurul orelor 20:20, trenul compus din 36 de vagoane, încărcat cu uree în Portul Constanța, a fost frânat de persoane necunoscute. Au fost acționate vanele de descărcare de la patru vagoane din care s-au scurs aproximativ 25 tone uree pe sol, de-a lungul căii ferate, la intersecția cu strada Theodor Speranția, în zona stației de epurare Constanța Sud.
Ca urmare a acestui incident, transportatorul, o firmă cu sediul în Cluj Napoca, a fost amendat cu 60.000 lei pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu, respectiv anunțarea incidentului și a poluării accidentale, neluarea măsurilor operative de intervenție, recuperare a produsului și curățarea zonei afectate de pierderile de îngrășăminte chimice din vagoane.
Mai mult decât atât, reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța acuză și faptul că instituția nu a fost anunțată despre incident, fiind realizate verificări abia după apariția știrii pe un canal de televiziune.