15 January 2026 - 9:29 pm

Șoferi aflați sub influența drogurilor descoperiți pe străzile din Constanța

De citit

spot_img

Doi șoferi aflați sub influența drogurilor au fost descoperiți în trafic, noaptea trecută, de polițiștii constănțeni.

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, oamenii legii au oprit în trafic două autoturisme, iar în urma controalelor în interiorul acestora au fost descoperite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Primul caz a fost descoperit în jurul orei 01.45, când un tânăr în vârstă de 33, se deplasa haotic pe strada Prelungirea Meșterul Manole. În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. De asemenea, în urma efectuării controlului vehiculului, în autoturism au fost descoperite 3 plicuri ce conțineau o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.

La numai o oră distanță, pe strada Baba Novac a fost oprit în trafic un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani. Și în acest caz, în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În urma efectuării controlului vehiculului, în autoturism au fost identificate 8 pachete din staniol, ce conțineau o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

spot_img
spot_img
spot_img